ProSport continuă Campania „Marchez pentru tine!” la meciul de duminică, dintre CFR Cluj și Rapid București. Ambele echipe feroviare vor încerca să ajute câte un puști talentat să prindă trenul spre glorie.
Adrian Păun a venit în august 2008 la CFR Cluj, de la Drăgășani, la 300 de kilometri distanță de clubul ardelean. „M-a văzut Răzvan Zamfir la câteva meciuri și m-a întrebat dacă vreau să joc la CFR. Am acceptat pe loc, mai ales că atunci Clujul devenise campioană. În acest sezon am evoluat la juniorii republicani B, deși am cu doi ani mai puțin decât ceilalți componenți ai echipei. Visez ca peste maxim trei ani să prind lotul primei echipe”, povestește Păun. Acesta are toate motivele să fie optimist. În primele 18 etape din acest sezon a marcat deja 23 de goluri iar în ultimul timp este component de bază și la Naționala Under 15 a României. Păun mai are un tricou de preț pe lângă cel cu CFR Cluj. Ține cu AC Milan de când era mic. „De la opt ani țin cu Milan. Îmi aduc aminte că în 2003 au luat Liga Campionilor. Îl am ca idol pe Shevchenko, incredibil ce calități are. Am acasă tricouri și reviste cu el”, mai spune Păun. Acesta are trei preferați și în rândul jucătorilor din Gruia. „Dică îmi place de când era la Steaua. De la CFR îi mai admir pe Kone și Deac”, a mai zis tânărul atacant al Clujului, care este orfan de tată. Dinică, șase ani de navetă
Purtător al unui nume de familie care a făcut istorie pe scena teatrului Românesc, George Dinică, a pășit pentru prima dată pe gazon la zece ani. În timp ce alți copii merg la școală numai cu mașina, George nici nu a avut nicio problemă când a aflat că va trebui să facă mai bine de 50 de kilometri pentru a da probe de joc pentru Rapid. „Am fost chemat într-o marți pentru a participa la un trial. La final mi-au zis să mă prezint sâmbătă cu o copie după certificatul de naștere”, spune el. Așa a făcut, iar în acea sâmbătă a făcut pentru prima dată parte dintr-o echipă a Rapidului. De atunci George (16 ani) a trebuit să renunțe la multe dintre bucuriile copilăriei, făcând timp de șase ani naveta între comuna în care locuiește, Braniștea, și București. Din toamnă însă, locuiește în căminul Liceului Nr. 12 „Mi-a fost destul de greu la început să mă trezesc atât de dimineață, dar m-am obișnuit repede”, povestește încântat George. Ca orice tânăr fotbalist, George Dinică nu poate fi indiferent de ce se întâmplă pe gazoanele marilor stadioane din lume și, ținând cont că este jucător de bandă stângă, nu avea cum să nu fie încântat de Cristiano Ronaldo: „Îmi place ce face el pe teren și încerc să învăț și eu”.
„Visez de mic să joc la Rapid. Sper să mi se îndeplinească această dorință cât mai repede”, George Dinică
„George este extrem de talentat. Stă bine la viteză și la forță, dar mai are ceva de lucrat la tehnică, dar nu sunt probleme. Am încredere în el”, Iosif Damaschin, antrenor grupa 93/94 la Rapid
„Din banii pe care îi voi primi de la ProSport îmi voi cumpăra echipament sportiv”, Adrian Păun, junior CFR Cluj
„Vrem să îi facem o bucurie lui Păun și să batem Rapidul. Sfatul meu este să muncească din greu pentru a ajunge la prima echipă”, Ciprian Deac, mijlocaș CFR Cluj
„În maxim trei ani cred că poate să prindă prima echipă, deoarece e cuminte și are calități deosebite”, Gheorghe Vasile, șeful Centrului de Copii și Juniori de la CFR
„Are viteză, inteligență și execuții de finețe în fața porții. De acum înainte va depinde numai de el, la CFR are condiții să facă performanță”, Mihai Pop, antrenor juniori B CFR Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER